rEvolutia Interioara
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

CONSIDERAŢII PRIVIND “ÎNVĂŢĂTURILE PIERDUTE”

In jos

CONSIDERAŢII PRIVIND “ÎNVĂŢĂTURILE PIERDUTE” Empty CONSIDERAŢII PRIVIND “ÎNVĂŢĂTURILE PIERDUTE”

Mesaj Scris de George Enea Mier Mar 25, 2009 4:27 pm

Elena Grecu mi-a transmis subtitrarea în limba română la filmul “Învăţăturile pierdute” de Miceal Ledwith fost preot catolic, profesor universitar de teologie şi consilier al papei.

El a cercetat prin cele mai bune biblioteci din lume învăţăturile lui Iisus şi negăsind ceea ce căuta consideră că mesajul pe care ni-l transmite Iisus „ mai degrabă, era în legătură cu realizarea unei profunde transformări interioare. Iar cheile pentru a face aceasta sunt din nefericire pierdute.” De asemenea consideră că „ni s-a spus puţin şi despre adevăratele lui învăţături.”

Este important că Miceal face analiza dogmelor religioase ca cineva care a fost pe unele din cele mai înalte nivele ale bisericii. Venind în viaţa aceasta cu un suflet frumos este în stare să caute şi ajunge la concluzia că învăţăturile esenţiale ale lui Iisus sunt pierdute pe motivul că Iisus ne spune că dacă îi urmăm învăţăturile putem face ceea ce face el şi altele pe deasupra.

Spre deosebire de mulţi preoţi care cred că la Dumnezeu se ajunge numai prin intermediul lor el reuşeşte să fie mult mai bine în prezent, mult mai viu decât înainte de a se detaşa de dogmele bisericeşti. Şi cu toate acestea are dreptate şi când afirmă că nu a găsit învăţăturile, nu a găsit „cheile” lui Iisus, reuşind să fie în prezent abia cca 6%.

Motivul pentru care nu reuşeşte să le găsească este că el caută o „tehnologie”. Nu avea cum să găsească cheia pentru că, deşi învăţăturile lui Iisus sunt importante, Iisus însuşi este „calea” de legătură cu Tatăl şi nu învăţăturile lui. El ne vorbeşte simbolic şi învăţăturile lui esenţiale sunt consemnate dar pentru a-L putea urma trebuie să le înţelegem, să le aplicăm şi să ne detaşăm de ele…

Aşa cum afirmă Miceal sunt diferenţe mari între modul cum prezintă textele religioase pe Iisus şi modul cum s-a desfăşurat viaţa Lui pe pământ. Şi eu am citit cartea „Iisus Omul”, de Dr. Barbara Thiering, care este un documentar istoric, bazat pe documentele istorice din acea vreme. Dar aceasta nu-i diminuează cu nimic importanţa lui Iisus ci dimpotrivă. Văzându-L şi ca om ne este mai uşor să-L urmăm, percepându-L mai uman.

Motivul pentru care „nici una din marile religii nu se ridică la nivelul promisiunilor făcute de fondatorii lor” este că fondatorii acestor religii sunt „calea” de reconectare la Tatăl şi după plecarea lor din acest plan cei care-i urmau rămâneau cu învăţăturile transmise de fondatori pe care le transformau în dogme care pe mulţi mai mult îi încurcau.

Miceal ajunge la constatările prezentate pentru că atâta poate „vedea” de pe nivelul de conştiinţă pe care se află.

Sunt pe aceste locuri, în aceste timpuri, nu pentru a deschide o altă cale ci pentru a face cât mai accesibile căile deschise de Zamolxe şi Iisus spre Dumnezeu Tatăl şi pentru a uşura trecerea spre noile vremi.

Învăţăturile de bază sunt prezentate şi în articolele postate pe blog. Esenţial este să înţelegem că, aşa cum ne spune şi Iisus, suntem copii lui Dumnezeu. Dar în starea actuală cei mai mulţi dintre noi suntem abia în stare potenţială - pentru că abia reuşim să trăim în prezent, în medie, cca 1,4%. Isus ne transmite aceasta când îl îndeamnă pe ucenicul care-şi cere voie să-şi îngroape tatăl şi apoi să-l urmeze să lase morţii să-şi îngroape morţii. Când Iisus ne îndeamnă să-l urmăm ne transmite să mergem fiecare cu proprii paşi, prin propriile expierenţe, pe propria cale, împreună cu El spre Dumnezeu Tatăl.

Încă de la prima şedinţă cei cu care încep să colaborez ajung să trăiască în prezent,în medie, cca 60%, ceea ce este echivalent şi cu „a doua naştere”. Treptat ajungem să ne putem bucura tot mai mult de fiecare clipă, să fim tot mai bine în prezent, tot mai bine în legătură cu Dumnezeu şi cu puterile divine, şi să ne putem manifesta ca şi copiii lui Dumnezeu. Se realizează tot mai mult acea profundă transformare interioară care crede Miceal că nu se mai poate realiza pentru că „s-au pierdut cheile”. Şcoala care se face cu cei cu care colaborez este Şcoala lui Zamolxe.

Chiar dacă este important şi ceea ce discutăm, lucrându-se pe Legile Creaţiei, este mult mai importantă energia şi informaţia pe care o primesc fără cuvinte, direct de la Dumnezeu Tatăl, cei cu care colaborez. În ceea ce priveşte învăţăturile se lucrează în primul rând pe cele transmise prin Iisus. Este normal că, aşa cum afirmă Miceal, aceste învăţături făcând parte din Legile Creaţiei au fost transmise mai înainte şi de Zamolxe, Buda, ş. a. dar pe noi ne ajută dacă conştientizăm că sunt transmise şi de Iisus.

În ceea ce priveşte minunile care consideră Miceal că nu se mai petrec eu văd că le face în mod continuu Tatăl şi prin intermediul meu. O parte din ele sunt prezentate şi pe blog şi probabil că nu sunt cunoscute. Consider că cea mai importantă dintre „minuni” este faptul că cei cu care ajung să colaborez reuşesc ca plecând de la starea de copil al lui Dumnezeu aflat în stare potenţială de manifestare să se poată manifesta tot mai frumos ca şi Copiii lui Dumnezeu, fiind tot mai bine în prezent, tot mai vii şi mai bine în legătură cu Dumnezeu, bucurându-se tot mai mult de fiecare clipă, această stare de armonie transmiţându-se şi spre cei apropiaţi nouă şi spre toţi oamenii şi spre Creaţia Divină şi având ca efect îmbunătăţirea stării de sănătate şi luminarea viitorului şi la cei apropiaţi nouă uneori aflaţi în situaţii foarte grele.

Cu Lumină şi Iubire, Ioan

Material preluat de pe Alchimie Spirituala.
George Enea
George Enea
Admin

Puncte : 5901

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum