Conciliul de la Constantinopol (543 D.C.) a decis politic ca o viata este suficienta

SI IATA CUM NISTE OAMENI DORNICI DE PUTERE CONSIDERAND CA STIU TOTUL DESPRE LUME, VIATA, CUNOASTERE, VIATA DE DINCOLO SI DUMNEZEU, HOTARAU IN ANUL 553 D.C. CA: NOI, OAMENII, NU AM AVUT SUFLETE INAINTE DE A NE NASTE; DACA AM GRESIT IN ACEASTA VIATA SUNTEM CONDAMNATI PENTRU TOTDEAUNA, NU MAI AVEM DREPTUL LA ALTA SANSA (ALTA VIATA); NU EXISTA UNITATE INTRE TOATE LUCRURILE DE PE LUMEA ACEASTA, NEFIIND FACUTE TOATE DIN ENERGIE; LUMEA NU A FOST CREATA DUPA UN TIPAR CARE EXISTA MAI DINAINTE...APOI A FOST REDACTATA BIBLIA:

Conciliul 5 din Constantinopol (anul 553).

Convocat de imparatul bizantin Justinian I (483-565), de fapt de sotia sa Theodora 497-548), co-regenta imperiului roman de est (împreuna cu Justinian I). Unul din telurile lor, urmarite cu intransingenta, a fost eradicarea pagânismului prin orice mijloace si crestinizarea fortata a maselor. Conciliul al 5-lea a ramas in istorie drept conciliul de aclamare si ovationare a perechii imperiale Justinian I si Theodora. Justinian a ordonat, înaintea începerii conciliului, arestarea papei Vigilius (537-555) care sustinea alte puncte de vedere. La conciliu i-a obligat pe episcopi sa aprobe, sub aclamatii unamime la comanda, toate tezele religioase propuse de perechea imperiala: declararea neautenticitatii multora dintre tezele initial acceptate de biserica, in special cele ale lui Origenes (185-254), teza reincarnarii etc (in total au fost pronuntate 15 anateme).

Anatemele împotriva lui Origen:

I.Dacă va susţine cineva fabulaţia despre preexistenţa sufletelor, şi va susţine şi monstruoasa restaurare ce derivă din aceasta: să fie anatema.

II.Dacă va spune cineva că creaţia (thu paragwghn) tuturor lucrurilor necesită doar înţelepciune (noas) şi nu trup şi este în întregime imaterială, neavând nici număr şi nici nume, astfel încât există unitate între toate prin aceeaşi substanţă, putere şi energie, iar prin unirea lor cu Dumnezeu Cuvântul şi cunoaşterea lor [a Acestuia]; însă prin faptul că acestea nu au mai dorit a fi sub privirea lui Dumnezeu, s-au dedat la fapte rele, fiecare urmându-şi propriile porniri, şi că au luat un trup mai mult sau mai puţin spiritual, şi au primit nume, căci între Puterile cereşti este o deosebire de nume după cum este şi o deosebire de formă; iar apoi unii au devenit Heruvimi, alţii Serafimi, alţii Domnii, alţii Puteri, alţii Cârmuiri, alţii Tronuri, alţii Îngeri, şi oricât de multe alte ordine cereşti ar mai fi: să fie anatema.

III.Dacă va fi cineva care să spună că soarele, luna şi stelele sunt făpturi raţionale, şi că acestea au luat această formă pentru că s-au întors cu faţa spre rău: să fie anatema.

IV.Dacă va spune cineva că făpturile raţionale în care s-a răcit dragostea dumnezeiască au fost pitite în trupuri întinate precum ale noastre, şi au fost numite oameni, în timp ce cei care au atins cel mai de jos grad de răutate au luat trup rece şi obscur şi au devenit demoni şi duhuri rele: să fie anatema.

V.Dacă va fi cineva care să spună că o condiţie psihică (yukikhn) se trage dintr-o stare angelică sau arhangelică, şi mai mult chiar, că o condiţie umană sau demonică este rezultatul unei condiţii psihice, şi că din starea de om, aceştia pot redeveni îngeri sau demoni, şi că fiecare dintre ordinele virtuţilor cereşti este fie formată în întregime din cei de jos, fie din cei de sus, sau atât din cei de sus cât şi din cei de jos: să fie anatema.

VI.Dacă va spune cineva că există două feluri de demoni, din care una cuprinde sufletele oamenilor, iar cealaltă duhurile superioare care au căzut în această stare, şi că dintre toate făpturile raţionale nu există decât un singur suflet care a rămas neschimbat în dragostea şi contemplarea de Dumnezeu, şi că acel duh a devenit Cristos şi regele tuturor făpturilor raţionale, şi că el a creat (1) toate trupurile care există în ceruri, pe pământ şi între cer şi pământ; şi că lumea care conţine în sine elemente care sunt mai vechi decât ea însăşi, şi care există prin ele însele, spre exemplu: uscăciunea, umezeala, căldura şi frigul, iar imaginea (idean) după care [lumea] a fost formată, a fost dintru început astfel, şi că Trinitatea prea-sfântă şi consubstanţială nu a creat lumea, ci ea a fost creată de înţelepciunea creatoare (Nous dhmiourgos) care este mai dinainte de lume, şi care îi transmite acesteia fiinţa ei: să fie anatema.

VII.Dacă va spune cineva că Cristos, despre care se spune că s-a arătat în forma lui Dumnezeu, şi că a fost unit înainte de veacuri cu Dumnezeu Cuvântul, şi s-a smerit în aceste zile din urmă pentru omenire, (potrivit exprimării lor) i-a fost milă de feluritele căderi care s-au arătat în duhurile unite în aceeaşi unitate (din care şi el face parte) şi că pentru a-i mântui el a trecut prin felurite clase, a îmbrăcat felurite trupuri şi a avut felurite nume, a devenit totul pentru toţi, Înger între Îngeri, Putere între Puteri, s-a îmbrăcat pe sine în feluritele clase ale făpturilor raţionale, într-o formă potrivită fiecărei clase în parte, iar în cele din urmă s-a făcut carne şi sânge precum ale noastre şi a devenit om pentru oameni; [dacă este cineva care va spune toate acestea] şi nu mărturiseşte că Dumnezeu Cuvântul s-a smerit şi a devenit om: să fie anatema.

VIII.Dacă va fi cineva care nu va recunoaşte că Dumnezeu Cuvântul, de-o substanţă cu Tatăl şi Sfântul Duh, şi care s-a făcut trup şi a devenit om, parte a Trinităţii, că [Acesta] este Cristos în toate sensurile cuvântului, însă [va spune] că el este astfel doar într-un sens impropriu, şi din cauza acestei coborâri (kenwsanta), cum o numesc ei, din înţelepciune (nous); dacă va spune cineva că această înţelepciune unită (sunhmmenon) cu Dumnezeu Cuvântul, este Cristos în adevăratul înţeles al cuvântului, în timp ce Logos-ul este numit Cristos doar din cauza acestei uniri cu înţelepciunea, şi invers, că înţelepciunea este numită Dumnezeu doar din cauza Logos-ului: să fie anatema.

IX.Dacă va fi cineva care să spună că nu Logosul Divin s-a făcut om prin întruparea într-un trup viu cu un yukh logikh şi noera, că a coborât în locurile de jos, iar apoi s-a ridicat la ceruri, ci va spune că Nous-ul a făcut aceasta, acel Nous despre care ei spun (într-un fel nelegiuit) că este cel numit pe drept Cristos, şi că a devenit astfel prin înţelepciunea Monad-ului: să fie anatema.

X.Dacă va spune cineva că după înviere trupul Domnului era imaterial, având forma unei sfere şi că astfel vor fi toate trupurile după înviere; şi că după ce Domnul însuşi s-a lepădat de adevăratul său trup şi după ceilalţi care vor învia îşi vor fi lepădat trupurile, natura trupurilor lor va fi anihilată: să fie anatema.

XI.Dacă va spune cineva că judecata viitoare semnifică distrugerea trupului şi că sfârşitul tuturor lucrurilor va fi un yusis imaterial, şi că după aceea nu va mai exista materie ci doar un nous spiritual: să fie anatema.

XII.Dacă va spune cineva că Puterile cereşti şi toţi oamenii şi Diavolul şi duhurile rele sunt unite cu Cuvântul lui Dumnezeu în toate privinţele, la fel ca şi Nous-ul care este numit de ei Cristos şi care are forma de Dumnezeu, şi care s-a smerit pe sine după cum spun ei; iar [dacă va spune cineva] că Împărăţia lui Cristos va avea sfârşit: să fie anatema.

XIII.Dacă va spune cineva că Cristos [de exemplu, Nous-ul] nu este în nici un sens diferit de alte făpturi raţionale, nici substanţial şi nici prin înţelepciune sau prin puterea şi dominarea sa asupra tuturor lucrurilor ci că totul va fi aşezat sub mâna dreaptă a lui Dumnezeu, ca şi cel care este numit de ei Cristos [Nous-ul], după cum şi ei erau în pre-existenţa tuturor lucrurilor: să fie anatema.

XIV.Dacă va spune cineva că toate făpturile raţionale vor fi într-o bună zi unite într-o singură
făptură, atunci când ipostasele cât şi numerele şi trupurile vor fi dispărut, şi că cunoştinţa
lumii ce va să vie va atrage după sine distrugerea lumilor, şi lepădarea trupurilor cât şi
desfiinţarea [tuturor] numelor, şi că va fi în sfârşit o identitate a gnpsis şi a ipostaselor;
mai mult, faptul că în această pretinsă apocatastasis, duhurile vor continua doar să existe, după cum o făceau în pre-existenţă: să fie anatema.

XV.Dacă va spune cineva că viaţa duhurilor (nopn) va fi asemenea vieţii care era la început când
duhurile nu ajunseseră la cădere, astfel că sfârşitul şi începutul vor fi identice, şi sfârşitul
va fi adevărata măsură a începutului: să fie anatema.


Unele dintre anatematismele împăratului Iustinian împotriva lui Origen (dupa Labbe şi Cossart,Conciliile, Tom. V., col. 677.):

Oricine spune sau gândeşte că sufletul omului a preexistat, adică, faptul că au fost iniţial
duhuri şi puteri sfinte, dar că acesta, [fiind] saturat de viziunea lui Dumnezeu, s-a întors spre rău, şi că în acest fel dragostea divină din sine s-a stins (apyugeisas) şi că de aceea a devenit suflet (yukas) şi a fost condamnat să săvârşească pedeapsa de a purta trup, să fie anatema.

Dacă spune sau gândeşte cineva că sufletul Domnului a preexistat şi că a fost unit cu Dumnezeu Cuvântul înainte de Întrupare şi Naştere din Fecioară, să fie anatema.

Dacă spune sau gândeşte cineva că trupul Domnului nostru Isus Cristos a fost mai întâi plăsmuit în pântecul sfintei Fecioare şi că abia apoi s-a unit cu Dumnezeu Cuvântul şi sufletul preexistent, să fie anatema.

Dacă spune sau gândeşte cineva că Dumnezeu Cuvântul a devenit precum celelalte ordine cereşti, astfel că pentru heruvimi a fost heruvim, pentru serafimi a fost serafim: pe scurt, ca toate puterile de sus, să fie anatema.

Dacă spune sau gândeşte cineva că, la înviere, trupurile umane se vor ridica într-o formă sferică, diferită de forma lor prezentă, să fie anatema.

Dacă spune cineva că cerul, soarele, luna, stelele şi apele care sunt sus în ceruri, au suflete şi sunt făpturi raţionale, să fie anatema.

Dacă spune sau gândeşte cineva că Cristos Domnul va fi crucificat cândva în viitor pentru demoni, aşa cum a făcut-o pentru omenire, să fie anatema.

Dacă spune sau gândeşte cineva că puterea lui Dumnezeu este limitată, şi că El a creat [doar] atât cât I-a stat în putinţă, să fie anatema.

Dacă spune sau gândeşte cineva că pedeapsa demonilor şi a oamenilor nelegiuiţi este doar temporară, şi că într-o zi se va sfârşi, şi că desăvârşirea (apokatastasis) va avea loc în demoni şi în oameni nelegiuiţi, să fie anatema. Anatema lui Origen şi acelui Adamantius, care au ticluit aceste convingeri împreună cu doctrina lui mârşavă şi execrabilă şi spurcată şi oricui care se va găsi să gândească astfel, sau să ia partea acestor convingeri, sau care în orice fel şi la orice vreme se va găsi să o apere.

Digresiune istorică asupra istoriei ulterioare Conciliului.

Papa Vigilius a murit în drum spre casă, însă după cum am văzut, nu înainte de a fi acceptat şi aprobat acţiunile conciliului de a pune în practică exact ceea ce el interzicea în Constitutum-ul său, „prin autoritatea conferită de Scaunul Papal”. (2) A murit la sfârşitul anului 554 sau la începutul lui 555.
Pelagius I, cel care i-a urmat la conducere în Roma, a confirmat la rândul său Lucrările celui de-al Cincilea Sinod. Conciliul însă nu a fost acceptat în toate părţile în Vest, deşi obţinuse acceptul Papei. A fost întâmpinat cu o opoziţie acerbă în întreg nordul Italiei, în Anglia, Franţa, şi Spania, cât şi în Africa şi Asia. Opoziţia africană s-a stins prin anul 559, însă Milano s-a aflat în schismă până în 571, anul în care Papa Iustinian al II-lea şi-a publicat [opera] „Henoticon.” În Istria problema a fost chiar mai gravă, iar când episcopul de
Aquileia-Grado şi-a declarat supunerea şi a şi fot reconciliat cu Biserica împreună cu aceia
dintre sufraganţii săi care erau supuşi Imperiului, ceilalţi episcopi din jurisdicţia sa au
iniţiat un Patriarhat schismatic în vechea Aquileia, schismă care a dăinuit până la Conciliul de la Aquileia din anul 700. Însă înainte de aceasta, cel de-al II-lea Conciliu de la
Constantinopole a fost recunoscut de toată lumea ca fiind cel de-al cincilea Conciliu; şi a fost recunoscut ca atare la întrunirea celui de-al Şaselea Conciliu în anul 680.

AU OMIS INSA SA STEARGA URMATORUL PASAJ DIN BIBLIE CARE DOVEDESTE CA DIN VECHIME SE CUNOSTEA DESPRE FAPTUL CA SUFLETELE SE REINTORC AICI PENTRU MAI MULTE VIETI:

"Şi a ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele din preajma Cezareei lui Filip. Şi pe drum întreba pe ucenicii Săi zicându-le: Cine zic oamenii că sunt? Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, iar alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul dintre prooroci. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Christosul“ ( Evanghelia dupa Marcu - cap. 8, 27-28 ).